Formula Succesului Strategic: BOS-BSC (1/2)

Cover of "Blue Ocean Strategy: How to Cre...

Cover via Amazon

Trebuie să recunosc că acest subiect este unul oarecum ”găzduit” de acest blog, pentru că include o pledoarie pentru utilzarea Blue Ocean Strategy (BOS), care – spre deosebire de Balanced Scorecard – privește mai degrabă Formularea Strategiei decât Execuția sa.

Dacă mă gândesc bine, Blue Ocean Strategy este ceva ce nu mi-a fost deloc străin de-a lungul carierei. Nu știu dacă este cel mai bun exemplu, dar vă mai aduceți aminte de Xnet? Mă refer la serviciile de ISP (Internet Service Provider) oferite de Connex (Vodafone România de azi), nu la linia vestimentară Xnet, care făcea parte atunci dintr-o campanie de branding cât se poate de inovativă.

La acea dată (1998), cei doi operatori de telefonie mobilă, Connex și Dialog, erau încleștați de aproape doi ani într-una dintre primele confruntări de business majore la nivel național, pe care românii o puteau savura în toată amploarea ei. Ambele firme se găseau în mijlocul a ceea ce W. Chan Kim și Renée Mauborgne, cei doi inventatori ai BOS, numesc Red Ocean.

În urma unei discuții cu unul dintre consultanții canadieni din conducerea Connex-ului (Jacques Chartrain), am lansat ideea de a oferi și servicii de ISP, atât fix cât și mobil. Deși în acest mod se intra aparent în alt Red Ocean, adică acela al furnizorilor de acces la Internet, de fapt se creea un Blue Ocean, adică o piață nouă de utilizatori care aveau la dispoziție un singur furnizor național pentru servicii integrate de comunicații mobile și Internet. Decizia de a lansa Xnet, fusese precedată de o colaborare exclusivă cu cei mai mari zece ISP de atunci, pentru a oferi accesul la Internet prin telefonul mobil tuturor clienților lor de dial-up. Era un nou ”ocean”, în care Connex înota singur pentru început, concurentul său din Red Ocean putând doar să privească de pe margine.

Dacă citiți cartea ”Blue Ocean Strategy”, scrisă în 2005 de Chan Kim și Mauborgne, veți găsi acolo zeci de exemple de astfel de inițiative BOS, din cele mai variate domenii (industria auto, industria tehnicii de calcul, industria lanțurilor de cinematografe, etc.).

Dar dacă BOS este considerată ca fiind probabil cea mai modernă abordare pentru Formularea Strategiei, iar BSC cel mai bun sistem pentru Execuția Strategiei, utilizarea integrată a BOS și BSC nu se constituie de fapt într-o formulă de Succes Strategic, care poate influența major evoluția firmelor care o utilizează?

Se poate pune întrebarea: Este vorba doar de simpla alăturare a Blue Ocean Strategy și Balanced Scorecard, sau de o reală integrare a celor două framework-uri într-unul singur? Voi argumenta în partea a doua a acestei postări de ce integrarea dintre BOS și BSC este mult mai mult decât o simplă alipire conceptuală și metodologică.

Anunțuri